joi, 6 decembrie 2012

Fragment

           ... ceea ce se întîmpla  pe ecran, mai ales că rula filmul Winnetou, cu pieile roşii pe care ei le socoteau un fel de neamuri; atunci careva citea cu voce tare replicile şi toţi urmăreau încordaţi acţiunea, aşa că în acele momente nu se auzea decît zgomotul înfundat pe care-1 făceau în timp ce spărgeau ritmic şi cu pricepere seminţele de dovleac între dinţi.

Mai tîrziu, cît am trudit pe ogorul didactic într-un cartier periferic din Timişoara, asistam impasibil la avînturile autorităţilor din domeniu, inspectori de cartier, secretari de beobe (pentru juna generaţie, acesta era numele biroului organizaţiei de bază a partidului) care se chel­tuiau (şi ei) de faţadă, ne priveau impenetrabil plictisiţi secretarii beobe, priveau prin noi secretarii beobe, dincolo de pereţii sălii de clasă în care ţineam noi Consiliul Profesoral priveau secretarii beobe. Eu stăteam în ultima bancă, la Caracudă stăteam şi-mi năvăleau; în minte minunate plictiseli universale, amintiri de la practica agricolă: mă văd în dimineţi ceţoase de octombrie, urmăresc cum coboară elevii din remorcile aparţinînd IAS-urilor, alteori strig stingher pe la porţile multiculturale de prin cartier, pe la ţiganii ungureşti, zişi gabori, care se îndeletnicesc cu tinichigeria, poartă pălării negre cu boruri largi, au surtucuri din piele, sînt blonzi din tată-n fiu, îi chestionez despre odrasle. Mă privesc nedu­meriţi, îmi spun cu o neplăcută voce spartă, cu accent unguresc, că nu ştiu nimic, nu pricep cîţi copii au sau cînd s-au născut. îl întreb pe un moş mare-n mustăţi numărul de casă, se uită la fronton, îmi zice impasibil, „n-avem număr, dom' prefesăr". Boicot total. Cu toate astea, nu mă dau bătut, încredinţat că norocul nostru didactic constă, înainte de toate, în natalitatea  rromilor ei ne salvează normele didactice, ei populează registrele şi cataloagele, ei sînt şi nu sînt, doar ei trec dintr-o clasă în alta fără să ştie. Toamna îi aducem după multe insistenţe la examene suprarealiste. Şi cum spun, plicti­seala era pe vremea aceea un izvor de stări pe care azi mă văd neputincios să le dezvălui în toată inepuizabila lor complexitate, o poezie era totul, un gol istoric, un nimic care îmi năvălea în minte la şedinţe, ascultam murmurul indistinct al doamnelor învăţătoare în prag de pensie de la secţia maghiară, cu clase firave, cu cel mult zece copii.
Doamna Balogh, doamna Bartok, domnul Megyes care organiza dansuri populare româno-ungureşti, dădea ore de acordeon în după-amieze de toamnă; şi în primăvară răsunau acordeonul şi poruncile aspre care ritmau paşii dansatorilor; doamnele învă­ţătoare citeau din broşuri roşii la învăţămînt politic pasaje însemnate de proful de istorie şi dădeau glas inclusiv parantezelor în care erau consemnate aplauze prelungite, vii aplauze, ovaţionări la adresa cuplului conducător; stau la Caracudă şi amintiri îmi năvălesc în minte, blocurile ofiţereşti de acasă, din spatele grădinii, cu garduri scunde vopsite în verde cazon, balcoane cu inconfundabilul profil arhitectonic al lumii sovietice, curţile cazărmii şi trompeta la vreme de seară, mă văd răsfoind revista Pentru patrie din care-mi surîde galeş un soldat infanterist din dosul unei frumoase căşti împo­dobite cu o pereche de cureluşe de piele nou-nouţe, petrecute pe sub bărbie. O clipită mi se arată domni­şoara Ellbogen, profesoara de muzică în prag de pensie. Aievea îi zăresc acordeonul dărăpănat, cu foalele lipite cu leucoplast, intră la ore ca la un martiriu, vorbeşte tare în cancelarie, pentru că, aidoma marelui Beethoven, a surzit cu totul. Se tîrăşte spre limanul pensiei o dată cu acordeonul şi cu pick-up-ul. La serbările şcolare cîntă cu clasa a cincea şi a şasea minunata creaţie „Ciobănaşului îi place". Şi pentru că ţipă în cancelarie în loc să vor­bească încet, mă văd nevoit să mă concentrez supli­mentar ca să nu greşesc pe cînd trec în registru orele de literatură, chiar dacă sînt ele mereu aceleaşi: spre exemplu, Puiul de Brătescu-Voineşti la vreme de toamnă, pe cînd frunzele de la teii din stradă acoperă trotuarele, sau Un om năcăjit de Mihail Sadoveanu în primăvară, cînd se umflă mugurii şi verdeaţa pune stăpînire pe tomberoa­nele din fundul curţii.


de Daniel Vighi 

marți, 13 noiembrie 2012

Fratelia – întâlnirea cu trecutul

     Vineri, 9 noiembrie 2012, de la ora 11.00, a avut loc, în spaţiul oferit cu generozitate de către Şcoala Gimnazială nr 15, evenimentul pregătit în cadrul proiectului “Memoria cartierului meu” pentru Fratelia.

     Pe aleea de intrare invitaţii au putut remarca expoziţia cu lucrări de linogravură realizate de elevii Şcolii sub coordonarea Fundaţiei Rubin, care a surprins clădiri reprezentative din cartier dar şi secvenţe din viaţa de zi cu zi a locuitorilor.

     Deschiderea muzicală a fost făcută de către Andrea Kohonicz şi Beniamin Ghircă, elevi ai Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu. Pe fundalul sonor al suitelor de Bach, şi-au făcut intrarea elevi îmbrăcaţi în diverse costume ce reprezentă diversitatea etnică a cartierului.

    După acest moment, dna Inge Kron, preşedinte al Consiliului Consultativ de Cartier Fratelia şi dl director al şcolii, prof. Fota Iulian Lucian au adresat audienţei câteva cuvinte despre cartier şi semnificaţia evenimentului, urmaţi fiind de Teodora Borghoff care a prezentat programul pe larg.
    Dna Else von Schuster a încântat asistenţa cu povestirile sale despre apariţia cartierului, numerotarea străzilor, sărbătorile şi spiritul de bună înţelegere ce l-au animat în vremea tinereţii sale. La final a citit o poezie emoţionantă tradusă din limba germană de către o fostă locuitoare a cartierului emigrată de mult timp în străinătate dar în ciuda finalului trist, a ţinut să încurajeze tinerii să-şi iubească Fratelia şi să ducă mai departe spiritul acestui cartier.

    Elevii clasei a IV-a coordonaţi de doamna Gina Macovei de la Teatrul de Copii şi Tineret Merlin au pregătit sceneta ”Furtună în cartier”, o poveste metaforică despre cărămizile plămădite în Fratelia ce au clădit oraşul Timişoara, dar şi despre solidaritate şi întrajutorare. Mulţumim pe această cale şi doamnei Marina Nicolici pentru scenografie precum şi domnului Geo Macovei pentru fundalul muzical.

    Partea literară a evenimentului a fost deschisă de domnul Daniel Vighi, preşedintele Asociaţiei Culturale Ariergarda. Dânsul a evocat cu multă simpatie Fratelia anilor ‘80 când a predat chiar în Şcoala Generală Nr. 15 şi a scris mai multe texte inspirate din amintirile sale în această comunitate. Aflat în Franţa, scriitorul Alexandru Potcoavă a trimis cu dor de cartier spre a fi evocate întâmplări imaginate în timpul celui de-al doilea război mondial. 
 
    La final, cei prezenţi au fost încurajaţi să descopere pe îndelete mai multe despre Fratelia de demult, cu ajutorul pliantelor pregătite de organizatori.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Descoperă cartierul istoric al Timişoarei: Fratelia

De unde a venit numele de „Fratelia” şi cum s-au pavat străzile din Timişoara? 

Află mai multe poveşti de la doamna Else von Schuster, condimentate cu muzică, textele scriitorilor grupului Ariergarda şi sceneta de teatru coordonată de Teatrul Merlin.

UNDE? Şcoala Gimnazială Nr. 15 (Aleea Chişodei nr.1) 
CÂND? Vineri, 9 noiembrie 2012, ora 11:00 

Află trecutul cartierului tău şi povesteşte-l şi altora! 


luni, 5 noiembrie 2012

Incursiune spre ,, A fost odată…’’

Toamna îşi picură frumuseţea cromatică peste lume şi peste sufletele noastre ca într-o blândă şi sfântă binecuvântare. E anotimpul meditaţiei şi al melancoliei, al incursiunii spre colţuri de suflet ce par uitate. 

Un astfel de colţ de suflet, îşi propune şi proiectul ,,Memoria cartierului meu’’ să îl aducă în atenţia timişorenilor, ca o incursiune spre lumea lui ,, A fost odată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit’’...Un basm la care poate bunici, părinţi şi cunoscuţi ai noştri au fost martori...Iar noi şi tu, dragă cititorule al acestor rânduri, vom fi continuatori.... 

Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 15 din Timişoara au fost implicaţi în prezentarea acestei poveşti, păşind în ea timid, dar cu sufletele deschise şi dornice de a afla aspecte legate de cartierul în care trăiesc şi învaţă. 

Aşa cum ştim, eroii basmelor sunt însoţiţi în aventura lor de zâne bune ce le călăuzesc şi le îndrumă paşii...Pentru elevi, acest rol l-au avut cadrele didactice participante la proiect şi membri ai Consiliului cartierului Fratelia. Aceştia din urmă le-au prezentat aspecte legate de trecutul acestei zone. Astfel, doamna Else von Schuster le-a adus din albumul vremurilor trecute, ,,primele bătăi de inimă’’ ale cartierului, aşa cum se păstrează ele în memoria colectivă: cei care au pus bazele cartierului, denumirile vechi ale străzilor, tramvaiul tras de cai, micii meseriaşi, toate păreau că prind viaţă sub vorbele fermecate ale naratorului. 

Şi pentru ca povestea să primescă un chip, elevii au fost ajutaţi de artişti plastici, sub a căror îndrumare au realizat linogravuri cu imagini din cartierul de altădată. 

Nici nu şi-au putut imagina cum din mâna lor, povestea se conturează, ca un joc de-a trecerea prin tunelul timpului...spre lumea lui ,,cândva’’, ,, demult’’ , ,,la început’’... Ce a rezultat din acest joc? Lucrări artistice deosebite ce vor putea fi admirate în expoziţia realizată la finele proiectului. Deşi sunt lucrări alb-negru, par pline de viaţă, ca o peliculă de film pe care, privind-o, ai impresia că o trăieşti aievea. 

Povestea aceasta nu se va încheia aici...ea va fi dusă mai departe de fiecare dintre noi, implicaţi într-un fel sau altul, în viaţa acestui cartier... De la elevul trudind să dezlege tainele slovelor pe băncile şcolii, la omul ce trece grăbit pe stradă în galopul vieţii cotidiene... 

E o poveste ce a prins contur într-o zi caldă şi senină de septembrie, când toamna îşi picura frumuseţea peste lume şi peste sufletele noastre... 


Înv. Văduva Nicoleta-Daniela 


vineri, 5 octombrie 2012

Povestind copiilor...



Întâlnirea dnei Else von Schuster cu elevii de la Şcoala Generală numărul 15 din cartierul istoric Fratelia a avut un efect surprinzător! 

Copii de vârste diferite s-au arătat entuziasmaţi să afle că vor face parte din proiectul “Memoria Cartierului Meu”. Dna Schuster a povestit fapte istorice, dar şi amintiri personale despre cartierul Fratelia, înşirând cuvinte despre jocurile de copii şi despre plăcerea tinerilor de a merge la cinematografe pentru a se amuza urmărind filme mute.
Curiozitatea a crescut când s-a menţionat despre cel mai vechi cartier al Timişoarei - cartierul Fratelia, care şi-a dobândit numele de la fraţii Latter, despre ţiglăriile şi cărămidăriile de pe acest teren şi despre cele 22 de vămi din oraş care foloseau banii adunaţi pentru a pava străzile Timişoarei.

Elevii au pus întrebări despre vechii locuitori, despre străzile numerotate, despre vechiul tramvai cu ataş şi 2 motoare.
Spre finalul orei speciale de istorie, li s-au mai dezvăluit detalii privind chirvaiul nemţesc şi prima rugă de sărbătorire a cartierului, primii copii născuţi aici – băiatul numit Adam şi fata numită Eva, locul de joacă de pe strada 5 şi buna înţelegere între etniile ce trăiau in Fratelia...

marți, 2 octombrie 2012

Retrospectivă asupra istoriei cartierului VI al oraşului Timişoara


             

   Terenul pe care se află azi cartierul Fratelia era, cu mai mult de 100 de ani în urmă, un teren viran, din care o mare parte aparţinea familiei Kende sau Kender (magh. cânepă). Kende poseda o cărămiderie ca şi familiile Klecker, Eichler şi fraţii Latter, după care se presupune că s-ar trage numele cartierului de astăzi: frate - Fratelia. În această aşezare nouă locuiau de la început, ca şi astăzi, români, germani şi maghiari în bună înţelegere.                   

            Kende a parcelat terenul şi a dat muncitorilor săi posibilitatea de a cumpăra la un preţ convenabil un teren pentru a-şi construi case. În curând a apărut un şir de case cu grădini de flori, fructe şi legume. A luat fiinţă prima stradă numită “Alleegasse”, mai târziu str. 12, azi str. Bujorilor, care lega noua aşezare de satul Chişoda. La început aşezarea se numea “Kende-Telep” (magh. Telep=aşezare). Pe lângă muncitorii de la cărămiderie, îşi construiau aici case şi muncitori veniţi de la sate care lucrau în fabricile din Timişoara. Anul 1904 este socotit ca anul înfiinţării comunei Chişoda-Nouă întrucât cea mai apropiată comună era Chişoda, care de acum înainte se numea Chişoda-Veche. Kende a donat teren pentru construirea unei primării, a unei şcoli, a unei biserici şi a unui cimitir. În anul 1919, Chişoda-Nouă a devenit comună cu administraţie proprie.

            În anul 1929 comuna şi-a sărbătorit a 25-a aniversare, iar în 2004 cea de-a 100-a. În anul 1930 a fost terminată construcţia bisericii romano-catolice. Până atunci slujbele se ţineau la şcoală ca şi cele pentru enoriaşii ortodocşi-români, slujbe care ulterior au fost ţinute in localul pompierilor voluntari, biserica ortodoxă fiind terminată şi sfinţită abia în anul 1985. Biserica reformată-maghiară funcţiona într-o casă de rugăciuni din str. Herculane, colţ cu str. E. Zola. În anul 2003 s-a pus piatra fundamentală pentru construirea unei biserici. În prezent, biserica este terminată.

            În vechea comună exista o formaţie de pompieri voluntari, cu sediul pe str. Herculane, fosta str. a 8-a (pe atunci străzile au fost numerotate, nu aveau nume). Tot pe această stradă se afla poşta, primăria (mai târziu şcoală maghiară, apoi grădiniţă), farmacia, locuinţa doctorului şi o moară. Pe str. 10 (Chişodei) se afla o fabrică de săpun a familiei Baranek, în str. 12 (Bujorilor) era fabrica de perii a familiei Bukowski şi întreprinderea chimică a familiei Roch.

            Cinematograful “Roxy” din str. 4 (Izlaz) şi cinematograful “Papp” din str. 10 (Chişodei) erau frecventate nu numai de localnici ci şi de orăşeni, fiindcă filmele, pe atunci mute, erau acompaniate de cea mai bună muzică din oraş, aceasta fiind complet acomodată acţiunii filmului.
            Muncitorii care lucrau în oraş mergeau pe jos la lucru. Până la primul război mondial circula un omnibus tras de cai între “Allee-Gasse şi Fröbel-Gasse”, actualmente strada Bujorilor şi strada Preyer.

            Din anul 1926 circula tramvaiul nr. 5 între piaţa Küttel şi cinematograful Papp (vis-à-vis de cele două biserici). Era o singură linie cu două macazuri – unul la pompieri şi celălalt la Arta Textilă (azi Profi). Vagoanele aveau platforme deschise, aşa că vatmanul purta iarna o manta lungă şi călduroasă. La capătul liniei trebuia făcută întotdeauna o manevră, întrucît numai primul vagon avea două motoare, unul în faţă şi unul în spate, iar remorca trebuia mutată. Pe această rută tramvaiele circulau foarte punctual şi se întâlneau la ora planificată în macazuri. 

            În anul 1952 linia s-a prelungit prin str. 3 (V. Hugo) şi Bessenyö (Fratelia B) până în “Lahovary”, azi piaţa Bălcescu. Tramvaiul 5 a devenit tramvaiul 7, iar din 1959 a fost întrodus circuitul prin str. Doja. Au apărut macazuri noi, dar s-a şi terminat cu punctualitatea, aşa că de multe ori călătorii îşi pierdeau răbdarea să aştepte şi o luau pe jos. Problema a fost rezolvată în anul 1969, când s-a terminat construcţia lieniei duble. Din 1972 tramvaiul 7 nu mai circulă pe calea Şagului, o traversează numai şi o ia înspre Freidorf , prin str. Preyer şi astfel leagă cartierul Fratelia cu cartierele Iosefin şi Elisabetin. Grupul de locuinţe, mai ales blocuri, între str Bujorilor şi calea Şagului şi-a primit numele de “Steaua” după strada cu acelaş nume. Pe calea Şagului circulă în prezent autobuzul 33.

            Din anul 1948, comuna Chişoda-Nouă a devenit Cartierul VI Fratelia al oraşului Timişoara.


Else von Schuster